Autentificare | Creare cont | Contacti-ne
 
 
Diverse     Bibliofilie     Orologerie     Bijuterii     Argint     Sticla     Sculptura     Pictura     Icoane     Covoare     Mobilier    

 
Marian Dumitrescu
 
Pe FanArt sunt expuse
22 lucrari de
Marian Dumitrescu.
 
 

Auto-prezentare

RONDELUL PICTORULUI

 

Cu forta sacrul il transforma

In vazator – transmitator.

Din alt taram incetisor

Inalte fiinte capat’ forma;

 

Pe suprafata uniforma

Cu maretie se cobor.

Prin forta sacrul il transforma

In vazator – transmitator.

 

Cuprins de un navalnic dor

Isi duce sarcina enorma;

Straluminand culori ce mor

Lumii divine-i se conforma.

Cu forta sacrul il transforma.

 

Marian Dumitrescu

Biografie

Nascut in Bucuresti , la 22 iulie 1948

Studii :

- Facultatea de Cai Ferate, Drumuri si Poduri – Bucuresti

- Cercul de pictura al Casei de cultura a sectorului 2, Bucuresti ( 1977-1981 )

- Universitatea Populara Dalles ( 1978 – 1981 )

Membru al Asociatiei ,, D’arte da Vinci “ si al Asociatiei Artistilor Plastici din

Constanta

Expozitii

Expozitii de grup

- 1981 – 1984 – participare la diverse expozitii ale Asociatiei Artistilor Plastici din Bucuresti

- noiembrie 2005 – Alba Iulia – Salonul international ,, Spiritualitatea

Romaneasca in ipostaze plastice “

- decembrie 2005 - Bucuresti – Salonul international ,, Recviem pentru

un Craciun insangerat “ – editia a IV –a

- decembrie 2006 – ianuarie 2007 – Timisoara / Bucuresti – Salonul international ,, Recviem pentru un Craciun insangerat – editiile V-VI

- 2005 – 2007 – Bucuresti, Hotelul Sky Gate – Expozitia permanenta a

Asociatiei ,, D’arte da Vinci “

-iunie 2008- Bibilioteca Ntionala

- iulie 2008 – Bucuresti, Salonul Primariei sectorului 3

 

Expozitii personale

- octombrie 2004 - Bucuresti, Sala Dalles

- aprilie 2005 – Bucuresti, Cercul Militar National , Sala Foaier , Expozitia de pictura ,, Repere “

- mai 2006 – Bucuresti, Centrul Cultural al MAI , Expozitia de pictura ,, Calatorii “

- noiembrie 2006 – Buzau, Biblioteca judeteana ,, Vasile Voiculescu “

- martie 2007 – Bucuresti, Palatul Cercului Militar National  "Peisaje si simboluri"

- august 2008 - Conatanta,  Galeria Amfora

Peregrinarile unui artist la fantana dorului sau cum se naste fidelitatea privirii

(’’ Cu cat cunosti mai mult cu atat iubesti mai mult ’’ Leonardo da Vinci)

 

Asa cum odinioara, batranul mag de la Weimar nu se putea desparti de Faust-ul sau, tot astfel si Marian Dumitrescu nu se poate desparti de sora sa metafizica, pictura.

Inzestrat practician al penelului, si al semnelor lui, artistul nu ofera in lucrarile sale sinteze ori viziuni novatoare, ci, dimpotriva, cauta sa-si apropie acele legaturi tainice intre pamant si cer, intre clar si obscur, intre evanescenta obiectelor si suflul desteptator al luminii.

Fantasticul ca si alegoria, ca si peisajul, nu e opus realului ; el este doar o infatisare mai plina de semnificatii a acestuia. La urma urmei, a-ti imagina inseamna a-ti reaminti.

In acest mod se contureaza fundalul de dialog platonizant in care are loc povestea picturilor lui Marian Dumitrescu. Spre deosebire de alti colegi de generatie, el este un creator ce stie nu doar sa puna intrebari prin intermediul culorilor, ci si sa incerce raspunsuri, si mai mult, sa construiasca ipoteze de lucru.

Rezultand dintr-o profunda si laborioasa analiza a geografiei locurilor strabatute, din indelungul proces al observatiei directe ( v. lucrari precum In Retezat, Lacul Campotosto – Italia sau ciclul naturist In Cheile Dambovitei ), semnul plastic al autorului e capabil sa sugereze atat ideea generala a subiectului imaginat ( peisaj, forme de relief, alegorie sau portretul unei stari sau idei ), cat si sensurile interioare, aflate in deplinatatea relatiei cu mediul si mai ales, cu umanul continut intr-insul.

Pictorul recunoaste ca nu exista nici un Paradis pierdut definitiv in negurile trecutului ( pentru el, ca si pentru nabisti, altadata, Italia si Athos-ul reprezinta un pamant al formelor sacrului, al atractiei contrariilor, al intersectarii realului cu imaginarul). Tocmai in acest curaj al abordarii unor vechi teme si motive, unele cu un vadit substrat preistoric, cu accente rupestre, se faureste acel fragment de libertate pe care si-l poate permite artistul. Incontestabil, felul cum el alterneaza gamele calde si reci face dovada unei bogate experiente. Pentru Marian Dumitrescu, viata ca si peisajul cunoaste infinite fatete si modulari sentimentale. Fiecare lucrare poseda cum spunea Wolflin acel gest interior ce nu exclude gratia.

Eruditia picturala e un permanent izvor pe care autorul o foloseste cu personalitate si prudenta ( v. Piscul Baciului – Piatra Craiului, Stanca marina la Athos, Stanca decupata, Carmina Burana sau Infrangerea spirituala, Seninatatea mortii ). Privitorul ramane impresionat de puterea de coagulare ideatica a tabloului, de originalitatea desenului artistului ; exista de altfel, acea indemanare prin care el reuseste a crea o atmosfera, indiferent de meridianul evocat, fara a pierde din vedere punctele de plecare individuale.

Pictura este de fapt, armura sa protectoare prin timp si spatiu. Natura dumitresciana nu e inaccesibila, nici desueta, ci aduce cu sine acea cantitate necesara de comunicabil, folosind drept pretext dialogul dintre nuante si ganduri ( v. interactiunea dintre alb, rosu, albastru sau verde in reliefarea unor privelisti ).

Artistul nu rataceste precum romanticii dintr-un gol existential intr-altul, nici nu se pierde in nelinisti metafizice, precum un personaj din lumea lui Caspar Friedrich. Marian Dumitrescu isi pastreaza pictura drept singura sa forma de corespondenta. In afara ei, creatorul ar rataci ca-n timpurile biblice printr-un Babilon ruinat, pieritor.

Pledoaria sa e una contra existentei miriapodice, unde dezvoltarea semnelor firii, fara o ordine interioara ar transforma Universul, intr-o cetate a aparentelor.

Destinul tragic al vietii e de a sfarsi printr-o cadere, cum ziceau sihastrii. Impotriva acestei caderi, acestui esec isi rostuieste autorul lucrarile si viziunile. Iar asta, pentru ca in locul oamenilor sa nu patrunda o multime amorfa, anonima, precum la alchimisti, in locul aurului, nisipul.

Babilonul lui Marian Dumitrescu este posibila realitate aflata in asteptarea Omului. Artistul a coborat la intalnirea cu acesta si semnele lui, dar omul nu mai exista decat in sufletul sau.

Un veritabil artist, atent la evolutia spirituala a unei societati nu trebuie sa creada iluzoriu, ca florile lui Virgiliu / au inmiresmat intreg universul. Dimpotriva, el trebuie sa fie de acord mai degraba, cu lucidul La Bruyere si sa recunoasca ca, pentru a rezista in viata si in arta e necesar sa gandim si sa vorbim just, adica fiecare sa poata exprima asa cum doreste, constiinta sa despre un fragment de suflet.

Stilul lui Marian Dumitrescu demonstreaza cu precadere acest adagiu al unui vechi moralist al naturii umane, si constituie pentru privitor, o inedita invitatie la reflectie si reculegere interioara.

 

Galeria Fanart/ iulie 2008

 

Ceea ce surprinde in arta domnului Marian Dumitrescu este o viziune plastica contrarianta, in care rigoarea carteziana a formatiei sale ingineresti se intalneste armonic cu propria-i sensibilitate artistica, ce ii vine, poate genetic, dar si prin har dumnezeiesc.

Aceste doua caracteristici ale creatiei sale sunt reperabile si in ultima sa personala prin care artistul intr-o perspectiva non conventionala in abordarea sacrului, dar si in peisagistica sa, ne sugereaza, sa recunoastem in intentia lui ideatica si formala de a-si cauta un drum stilistic propriu, care sa-i defineasca cautarile.

Evident ca in aceste cautari se reveleaza potentialitati artistice latente, ce se asteapta intelese in raport cu ceea ce reprezinta si sensibilitatea privitoului.

In acelasi timp, asa cum se stie, in creatia oricarui artist autentic care vrea sa spuna ceva contemporanilor sai, sunt si unele inegalitati de ordin stilistic si ideatic.

Ceea ce este insa important este de a aduce astfel de asteptari la un numitor comun, prin care trebuie sa se inteleaga un scop estetic esential. Acela de a realiza o armonie cromatica si ideatica in care – cazul sau – desenul inginerului ( ce se simte in spatele compozitiilor sale ) sa recunoastem si spontaneitatea expresiei picturale si o viziune ce poate parea contrarianta, dar care exprima de fapt, atat trairile artistului cat si sentimentele generate de creatia sa in raport cu sensibilitatea si asteptarile timpului actual.

 

Ilie Rosianu - 2005

Critic de arta

 

 

A treia personala a domnului Marian Dumitrescu este consacrata drumetiilor sale pe meleagurile patriei, dar si in afara hotarelor tarii la manastirile de la Sfantul Munte Atos sau a celor de la Meteora. Aceste surse de inspiratie ne fac dovada nu doar a unui bun observator al locurilor pe care le-a ipostaziat in tablourile sale, insa si a unui artist sensibil, capabil de a-si ridica trairile la rangul unor emotii estetice.

Fie daca ne-am referi la lucrarile de pe Valea Frumoasei, ale caror peisaje l-au incantat si pe Sadoveanu, ori cele care au cazut prada buldozerelor ceausiste din lumea satelor, in toate regasim ecouri ale spatiului mioritic. Dupa cum, in cele de la Sfantul Munte, ori in cele din austera Meteora, pastelistul Marian Dumitrescu ne face recognoscibil nu numai arealul lor geografic, ci si sentimentele sacre de care privitorul este patruns in contemplarea acestor spatii ecleziale ce sunt mandria crestinatatii ortodoxe.

Nu pot insa incheia aceste ganduri fara a aminti si de faptul ca ( poate fara sa vrea )artistul a surprins in unele din creatiile sale si jocul aleatoriu al hazardului. Pentru ca, inca un Durer sau Goya, au dat expresie in compozitiile lor la ceea ce as numi ideea ca si naturii ii place sa se joace cu creatiile sale! Unul din personajele de la Babele din Bucegi, ori altele din coloanele stancoase ale Meteorei sau Sfantului Munte Atos ne demonstreaza fara echivoc aceasta idee a antropomorfizarii formelor naturii. De remarcat e si faptul ca in valorizarea acestor ilustrari, demersul sau artistic e slujit si de o cromatica inspirata, care se armonizeaza cu acel genus loci specific, ce confera lucrarilor sale un timbru original.

Din aceste fugare impresii un lucru e cert: fostul inginer de drumuri prin ipostazierea plastica a drumetiilor sale isi atesta, prin harul daruit de Cel de Sus, disponibilitati de exceptie pentru peisaj, fapt ce ne demonstreaza ca Marian Dumitrescu este un autentic artist, chiar daca uneori, apar si unele inegalitati de ordin artistic. Dincolo de ele insa, trebuie sa recunoastem cautari creatoare ce sunt salutare in orice demers artistic.

 

Ilie Rosianu - 2006

Critic de arta

 

Arta este unitatea cromatica a creatiei spirituale si a vietii, unitatea dintre cer, pamant si apa luate in realitatea lor materiala si spirituala. Cu acest gand am parasit universul tablourilor create de Marian Dumitrescu, un pictor care a ajuns la o maturitate fericita, a carui paleta de baza este curcubeul. Din acest curcubeu – suita de culori primare, descriind raze, puncte si pete luminoase in ritmul ce incanta ochiul – iar, in cele din urma, se nasc forme ce ne intorc in istoria veche si chiar in preistorie, dar ne deschid si ferestre spre misterul cosmic si spre revelarea divinului prin simboluri specifice civilizatiei carpatine. Si atunci ne trezim proiectati in postmodernitate.

Poate nimeni n-a reverberat in pictura sa, ca Marian Dumitrescu, cu atata gingasie senzoriala, dar si cu reflexie constructiva, in fata spatiului mioritic si a stancariei balcanice, redandu-i armoniile venite din adancimi. Acest spatiu insa este gandit ca o matrice spirituala, ca un temei si o memorie nascatoare de frumusete si demnitate. Suntem in traditia ideatica a lui Nicolae Densusianu, Vasile Parvan, Lucian Blaga, Dan Botta, Mircea Eliade, Vladimir Dumitrescu – dar ne aflam in acelasi timp intr-o noua receptare plastica a ceea ce constituie spatiul edenic si romanesc al lui Nicolae Grigorescu, suprafata acoperita de ploaia de puncte colorate a lui Arthur Segal, coltul de lume luminos si descompus in pete de culoare al lui Nicolae Darascu, geometria esoterica si folclorica a lui Constantin Brancusi. Desigur, pictura lui Marian Dumitrescu este inraurita si de paleta si tehnica unor mari maestri europeni printre care: Roualt, Kokoschka, Mondrian si Tuculescu. Simtim in toate picturile sale invatatura lui Nicodim, staretul venit la Manastirea Tismana in veacul al XIV, unul din cei mai profunzi isihasti romani. Experienta religioasa a acestuia devine, la Marian Dumitrescu, o puzderie de puncte colorate strabatute de o lumina suprafireasca, din care este refacuta acum lumea noastra.

Si totusi pictorul reuseste sa fie el insusi si sa ne ofere o viziune noua venita din ceva vechi, o viziune personalizata a lumii balcanice in care religiosul, istoricul, cosmicul si pitorescul sunt aspecte complementare ale aceleiasi realitati unice. Pictorul, pentru ca sa exprime aceasta viziune a fost nevoit, si a reusit sa creeze si o tehnica noua de combinare a culorilor, o tehnica in care uleiul si pastelul se infratesc.

Obsesia simbolicului si geometricului – ce dau de gandit, atunci cand nu sunt intuite – se regasesc in toata opera sa, ca si efectele cromatice ale revarsarii solare, amintindu-ne si ceva din modalitatea curentului reionist creat de Natalia Goncearova. Pentru el, pictura este atat lucru mental cat si bucuria simturilor. Prin mental, acest pictor intelege o traire variata intensa a spiritualului, bazata pe traditie.

Tablourile sale sunt adesea incadrate in forme circulare, sau eliptice, ceea ce nu e o intamplare, ci o manifestare a aspiratiei spre perfectiune, si o evocare a frontierelor si ritmurilor cosmice proprii imaginii pictate, o atentionare a faptului ca fiecare punctulet colorat e o minunata manifestare a intregului cosmic si, in acelasi timp o supusa si deplina participare la miracolul vietii. Opera sa ne demonstreaza ca omul spiritualizeaza natura tocmai pentru ca natura, prin tainele ei de necuprins ofera uimire spiritului si il dinamizeaza. Muntii lui Marian Dumitrescu sunt munti magici tocmai pentru ca sunt inaltati spre cerul plin de curcubeu, prin magia culorii incorsetae in liniile riguroase ale desenului.

Intalnim la acest pictor compozitii cu forme construite pe care nu le putem numi nici realiste, nici abstracte, intrucat sunt incercari de a reprezenta – prin figuri geometrice si simbolice, sub o ploaie de stropi colorati – ceea ce pana acum parea inexprimabil prin mijloace plastice, cum ar fi unele evenimente religioase rituale si trairile legate de acestea: este cazul soarelui verde infasurat in cercuri cu nuante negre si rosiatice din pictura ce poarta titlul aparent explicit: A treia saptamana Postului Mare. Intr-o pictura, cum este Varful Omu ( Bucegi ), nu contemplam celebra stanca, ci ne intalnim cu o ipostaza a vesniciei ( stanca ) in conexiunea ei cu efemerul ( cabana de langa stanca ) – totul sub un cer maiestru vibrat care genereaza o melancolie cu presimtiri apocaliptice, dar care ne da si sentimentul ca exista ceva etern in noi.

 

Lucian Radu Stanciu – 2007

Critic cultural si expert de arta

 
   
   
 

Echilibru si armonie in opera Michaelei Craciun

Mariana Pogonici - Scene de viata

Viorel Hutu si arta mozaiculuI

Daniel Craciun si meditatiile sale asupra vietii

Iluminarile traumei sau "Poveste din pestera cu soare"

Mai multe...



      
 © Copyright 2004 Abc Soft Bucuresti srl. Site-ul este in constructie.